Blog / Ciclul de crestere a genelor

Ciclul de crestere a genelor

        Work by Andreea Giloan, Flawless Lashes by Loreta Trainer


    „Câte extensii este normal să pierd în fiecare zi?”, ”Cât timp vor rezista extensiile mele pe genele naturale?”, „De ce îmi cad genele?”

            Lash artiștii din industrie se confruntă zi de zi cu astfel de întrebări iar informarea clientei este unul dintre aspectele care nu trebuie să fie neglijate. Pentru a înțelege mai bine acest proces și pentru a răspunde întrebărilor de acest gen, este necesar să cunoaștem până în ultimul detaliu totul despre ciclul de creștere al genelor naturale.
 
            Este mai mult decât evident faptul că genele, ca orice alt fir de păr de pe corp, au un ciclu de viață. Acestea cresc și se regenerează constant tocmai de aceea lungimea, vizibilă cu ochiul liber, lor este diferită. Ciclul de viață al genelor naturale se încadrează în medie între 60 și 90 de zile însă există persoane care se bucură de un ciclu de regenerare care depășește durata a 100 de zile. În funcție de îngrijirea lor și de sănătatea acestora, ciclul de creștere poată să difere de la o persoană la alta, motiv pentru care lash artiștii nu pot garanta ca extensiile de gene vor rezista trei, patru, cinci sau șase săptămâni. Totul depinde de igiena personală și de viteza cu care genele se regenerează.
 
            Geana naturală trece prin trei faze de creștere iar pentru a înțelege mai bine acest proces, le vom descrie în rândurile următoare:
• stadiul anagen – genele sunt scurte; faza durează între 35 și 40 de zile;
• stadiul catogen – este o fază de tranziție în care genele nu mai cresc. Dacă geana naturală cade în această perioadă, până la finalul acestei faze, nu va mai crește o geană nouă care să o înlocuiască;
• stadiul telogen – în această perioadă se pierd cele mai multe gene. În această perioadă, firul de păr se odihnește aproximativ 100 de zile după care cade.
 
            Toate genele pe care le pierdem vor fi înlocuite de altele noi însă pentru a estima cât mai exact perioada în care o geană va fi înlocuită de o alta, este important să știm momentul în care aceasta a fost pierdută. Evident, acest lucru este foarte greu de urmărit.
 
 
            Regenerarea genelor poate fi influențată și de schimbarea anotimpurilor, de diete, probleme hormonale, medicamentație sau stres, tocmai de aceea, lash artistul nu va putea să estimeze durata de viață a genelor.
Ciclul de creștere al genelor poate fi consultat în imaginea de mai jos:


Sursa foto: www.beautysugar.ro
Share: 
Vizualizari: 664


Comentarii

Nu exista comentarii la acest articol. Fiti primul care comenteaza!


Parerea ta conteaza

 
   
 
Introduceti codul din imagine:


Aboneaza-te la newsletter

   
© Flawless Lashes by Loreta | 
cresterea-genelor